De cativa ani, Florin Chilian trage de pe urma unei infectii pe care a capatat-o la degetul mijlociu de la mana stanga. Din aceasta cauza, artistul a fost operat de 14 ori, iar acum va sta departe de scena jumatate de an pentru recuperare.
Se pare ca artistul a contractat un microb acum cativa ani in timpul unui concert dupa ce un fan a cantat la chitara lui. A urmat o infectie care a tot recidivat. Pana in prezent s-a operat de 14 ori, ultima data, in urma cu o saptamana, apeland la serviciile unui doctor estetician. „M-am operat pentru a 14-a oara. De data asta sper sa fie cu noroc, pentru ca m-am operat la un doctor de tate, un chirurg plastician. Degetul a fost bulit rau, acum arata aproape normal. Ca interdictie, nu am voie sa cant la pian si la vioara pana in toamna. Trebuie sa respect pauza asta, oricat mi-ar fi de greu”, a declarat Chilian.